Search for:

DESPRE NOI:

Centrul pentru Studiul Psihologiei Aplicate (CSPA) îşi propune susţinerea şi promovarea dezvoltării psihologiei ca știință și profesie și creșterea profesionalismului în rândul psihologilor practicieni, prin organizarea de programe de mentorat, cursuri de formare profesională continuă și de lungă durată și programe de practică de specialitate pentru studenți.

ACTIVITĂȚILE CSPA:

  1. Servicii psihologice: psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie; psihotraumatologie; psihologia muncii, transporturilor și serviciilor; psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională; psihopedagogie specială; psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională – conform nivelului de competență al psihologilor asociați;
  2. Cursuri, workshop-uri, seminarii de formare profesională continuă și de lungă durată pentru psihologi;
  3. Organizarea de stagii de practică pentru studenți, masteranzi și de perfecţionare profesională;
  4. Organizarea de programe de supervizare profesională pentru psihologi;
  5. Întocmirea de expertize psihologice judiciare și extrajudiciare, conform reglementărilor legale în vigoare și competenței membrilor asociați;
  6. Studii şi cercetări, investigaţii, anchete, culegere de date;
  7. Crearea unor centre de servicii, resurse, informare, cercetare, formare profesională.

PROGRAM DE PRACTICĂ DE SPECIALITATE PENTRU STUDENȚII ÎNSCRIȘI LA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Programul de practică de specialitate, organizat în cadrul Centrului pentru Studiul Psihologiei Aplicate, reprezintă pentru studenții înscriși la Facultatea de Psihologie o oportunitate de a-și dezvolta competențele practice, gândirea critică și capacitatea de a răspunde, într-un mod empatic și responsabil, nevoilor beneficiarului. Structurat riguros și ghidat de un specialist cu experiență clinică și psihoterapeutică, programul își propune să ofere studenților o înțelegere aplicată a procesului psihoterapeutic, de la prima întâlnire cu beneficiarul, la evaluarea clinică, formularea planului de intervenție și până la încheierea procesului psihoterapeutic.

OBIECTIVELE PROGRAMULUI DE PRACTICĂ DE SPECIALITATE:

• Formarea și consolidarea relației psihoterapeutice (cu ajutorul tehnicilor de interviu și a observației clinice);
• Familiarizarea cu instrumente psihologice licențiate și etalonate pe populația din România;
• Învățarea modalităților de stabilire a strategiilor de intervenție psihoterapeutică;
• Dezvoltarea competențelor de aplicare a tehnicilor psihoterapeutice contextual-modulare, cu accent pe rolul psihoeducației, utilizarea metodelor validate științific, identificarea greșelilor frecvente și pe intervențiile în situații de criză;
• Înțelegerea procesului de evaluare a progresului și de încheiere a psihoterapiei;
• Crearea unei punți între teorie și practică, prin exemple, studii de caz, lucrul în binom sau în echipe și exerciții aplicative.

CONȚINUTUL PROGRAMULUI DE PRACTICĂ DE SPECIALITATE:

  1. Prima sesiune de psihoterapie: relația psihoterapeutică, interviu, observație, obiectiv.
  2. Evaluarea psihologică clinică, în vederea stabilirii strategiilor de intervenție psihoteraputică: prezentare și practică cu instrumente de specialitate licențiate și etalonate pe populația din România. În prezent, CSPA deține peste 30 de teste psihologice necesare în evaluarea psihopatologiei, personalității normale, depresiei, anxietății, furiei, PTSD, Complex PTSD, dependențelor de substanțe, IQ, mecanismelor de coping cognitiv-emoțional, risc suicidar etc.
  3. Abordarea psihoterapeutică integrativă contextual-modulară. Se pune accent pe rolul psihoeducației în psihoterapie, importanța tehnicii psihoterapeutice (metode, studii, cercetări), greșeli și succes în psihoterapie, interesul superior al clientului /pacientului – când obiectivul inițial se transformă, asistarea pacientului în situații de criză și risc suicidar.
  4. Evaluarea progresului în psihoterapie și încheierea psihoterapiei.

Durata totală a programului de practică de specialitate pentru studenții înscriși la Facultatea de Psihologie, anul universitar 2025-2026, este de 84 de ore (60 de ore de întâlniri săptămânale și 24 de ore de studiu individual).

Responsabil de practică:
Psiholog Erna CONSTANTIN

• Fondator și Președinte CSPA
• Psiholog clinician
• Psihoterapeut specialist
• Formator cu experiență în practica clinică și psihoterapie

DETALII ÎNSCRIERE PROGRAM DE PRACTICĂ:

Data limită înscriere: 1 noiembrie 2025;
Perioadă desfășurare: 6 noiembrie 2025 – 2 aprilie 2026;
Orar: Joia, în intervalul 17:30 – 20:30
(20 întâlniri săptămânale);
Format: Online, prin intermediul platformei ZOOM;
Număr locuri: maximum 20 de studenți;
Costul total al programului de practică: 2500 lei.
Plata se va face în 3 tranșe, astfel:

• Tranșa nr. 1 la înscriere (500 lei) – până la data de 1 noiembrie 2025;
• Tranșa nr. 2 (1000 lei) – până la data de 15 decembrie 2025;
• Tranșa nr. 3 (1000 lei) – până la data de 15 februarie 2026.

Înscrierea se face prin completarea acestui FORMULAR și achitarea primei tranșe, în valoare de 500 lei.

INFORMAȚII LA:

0751 220 949 (telefon și whatsapp)
cspa.psihologie@gmail.com
Strada Negru Vodă, Nr. 2, Sector 3, București
www.centrudepsihologie.ro

SOCIAL MEDIA: @centrul.de.psihologie

VĂ MULȚUMIM PENTRU CĂ NE ALEGEȚI!

You cannot copy content of this page